Consiliul de Administrație al JSC „KazTransOil”, companie de stat din Kazahstan specializată în transportul țițeiului, controlată de compania petrolieră națională KazMunayGas, a decis înființarea unei sucursale în Republica Polonia, primul birou de reprezentare al companiei în Uniunea Europeană, conform informațiilor din Kazahstan.
„Deschiderea sucursalei are ca scop protejarea intereselor JSC „KazTransOil” în Polonia și participarea la coordonarea transportului petrolului kazah prin rețelele de conducte ale altor țări, inclusiv tranzitul prin teritoriul Republicii Belarus, precum și gestionarea operațiunilor contabile la recepția și livrarea petrolului kazah în punctul „Adamova Zastava”, pentru ulterior distribuției către statele europene”, indică compania kazahă.
De ce firmele kazahă deschid reprezentanță în Polonia
„Implementarea acestui proiect are o importanță strategică pentru asigurarea livrărilor stabile de petrol kazah către Germania, inclusiv către rafinăria din orașul Schwedt, fiind o prioritate pentru companie. Deschiderea sucursalei va sprijini dezvoltarea rutelor alternative internaționale pentru transportul petrolului kazah, va îmbunătăți fiabilitatea livrărilor și va întări poziția Kazahstanului pe piața energetică mondială.”
Rafinăria PCK din Schwedt, una dintre cele mai mari din Germania, responsabilă pentru peste 12% din capacitatea de producție de carburanți a țării și alimentând Berlinul, este controlată de gigantul rus Rosneft, însă doar formal. După începutul conflictului din Ucraina, a fost trecută sub administrarea statului german. Un sistem de tip „trustees” (administratori – n.r.) a fost instituit de autorități pentru gestionarea rafinăriei, în timp ce dreptul de proprietate, deținut de Rosneft, a fost prelungit de mai multe ori pentru a asigura aprovizionarea acesteia cu petrol și pentru a permite Rosneft să găsească un cumpărător pentru participație.
De atunci, Kazahstanul a devenit unul dintre principalii furnizori de petrol pentru această rafinărie. Autoritățile ruse și kazah au semnat un acord pentru livrarea de țiței kazah către Germania încă din iunie 2022, prin ramura de nord a fostei conducte Druzhba, legătura între Rusia și Europa. Deși s-au valorificat volume importante de țiței – 1,7 milioane de tone în primele nouă luni din acest an, după cele 1,5 milioane de tone din anul anterior – kazahii au decis abia recent să deschidă o entitate proprie în zonă.
Se intenționează o a doua rafinărie în Europa, în afara Petromidiei?
În teorie, kazahii pot doar să urmărească comercializarea maximă a petrolului – fiind mari producători – iar piața europeană de vest are o cerere crescută pentru țiței, însă nu se exclude posibilitatea interesului de a achiziționa o participație la rafinăria germană, a cărei capacitate este de două ori mai mare decât cea a Petromidiei, și care este alimentată tot din petrol kazah.
Mai mult, conform unor informații citate de Reuters, gigantul european Shell și-a reluat procesul de vânzare a participației sale minoritare de 37,5% la rafinăria Schwedt. Shell a deschis o bază de date și solicită oferte pentru această participație până la sfârșitul lunii ianuarie, conform surselor Reuters. Shell deține o participație minoritară de 37,5%, în timp ce Rosneft are o participație majoritară de 54,17%.
Shell încearcă să depășească din punct de vedere juridic și de răspundere complexitatea coproprietății cu Rosneft, aflată sub control german, conform Reuters. Anul trecut, compania era pregătită să vândă această participare grupului britanic Prax, însă în decembrie 2024, cele două companii au renunțat la acordul inițial, după o analiză atentă a situației, au declarat Shell și Prax în perioada respectivă.
Rafinăria Schwedt a primit în octombrie o derogare din partea Statelor Unite, conform unei licențe generale. Aceasta permite desfășurarea unor activități limitate pentru subsidiarele germane ale Rosneft. Autorizația vizează Rosneft Deutschland și RN Refining & Marketing, ambele aflate sub administrare fiduciara germană din 2022, când Berlinul a preluat controlul pentru a asigura continuitatea operațiunilor și a evita penuria de combustibil. Licența permite activități de mentenanță, plăți și servicii esențiale pentru funcționarea activelor fără control rusesc.
Situație complicată la Petromidia
Rompetrol Rafinare, compania care gestionează rafinăriile și stațiile de alimentare din România, este printre cele mai afectate de reintrarea în vigoare a impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA), lucru cunoscut de oficialii din Ministerul Energiei, acționar minoritar al firmei.
Pentru Rompetrol Rafinare, măsurile fiscale introduse în decembrie 2022, prin suprataxare (de solidaritate) și noi taxe pe cifrele de afaceri (ICAS – impozit suplimentar pe activitatea petrolieră și gazieră, precum și IMCA – impozit minim pe cifră de afaceri), începând cu 2024, reprezintă o provocare majoră.
Spre exemplu, IMCA impozitează de mai multe ori același litru de combustibil în diverse etape ale lanțului de distribuție (rafinare, distribuție, retail), ceea ce duce la o rată efectivă de impozitare de peste 100%. În calitate de operator al aproximativ 46% din capacitatea de rafinare a României, acoperind 30% din cererea internă de carburanți, precum și principal furnizor pentru aviație, și unic producător de bitum și polimeri, riscul de întrerupere a activităților ar putea compromite securitatea energetică națională, stabilitatea economică, veniturile la buget și reputația țării în regiune”, au explicat oficialii kazahi pentru publicația Business Magazin.
„Soluția clară este înlocuirea IMCA cu măsuri fiscale durabile, conform principiilor UE de neutralitate fiscală și recomandărilor OCDE privind erodarea bazei de impozitare și transferul profitului (BEPS), în special Pilonul 2. Aceste măsuri trebuie completate cu stimulente pentru investiții în domenii strategice, precum cel al Rompetrol Rafinare. România trebuie să adopte politici ce sporesc competitivitatea și încrederea investitorilor, în locul măsurilor care le pot deteriora”, au mai afirmat oficialii.










Lasă un răspuns