moment-inedit-cu-oana-toiu-la-chisinau.-in-timpul-vizitei,-s-a-apucat-sa-i-numere-intalnirile-lui-nicusor-dan-cu-maia-sandu:-5-vizite-in-6-luni

Moment inedit cu Oana Țoiu la Chișinău: Numărătoarea întâlnirilor lui Nicușor Dan cu Maia Sandu, 5 vizite în 6 luni

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, efectuează luni o vizită oficială în Republica Moldova, la invitaţia omologului său de la Chișinău, Mihai Popşoi, și a susținut o conferință de presă împreună cu acesta. Oana Ţoiu a făcut, de asemenea, o prezentare diplomatică a președintelui României, Nicușor Dan, în țara vecină.

Șefa diplomației de la București a enumerat întâlnirile lui Nicușor Dan cu Maia Sandu. Conform estimărilor ministrului de Externe, cei doi lideri s-ar fi întâlnit la Chișinău de cinci ori.

„În plan bilateral, am avut un an foarte intens, cinci vizite la nivel de șef de stat. Prima vizită a președintelui Nicușor Dan a fost în Chișinău, în iunie. În total, două vizite la nivel de premier. Prima vizită a premierului Alexandru Munteanu a avut loc la București, în noiembrie. De asemenea, au fost două vizite la nivel de președinte al Parlamentului și cinci vizite la nivel de ministru al Afacerilor Externe.

De asemenea, prima mea vizită oficială în calitate de ministru după preluarea mandatului am efectuat-o la Chișinău, în iulie, iar aici s-au realizat peste 70 de vizite oficiale ale oficialilor români. În ceea ce privește componenta bilaterală, numărul vizitelor oficiale depășește 100”, a declarat Oana Ţoiu.

Foto: Facebook /Mihai Popșoi

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Reacția lui Nicușor Dan după rezultatele din Republica Moldova: „România va continua să sprijine Moldova în parcursul său european”

Nicușor Dan adoptă o perspectivă diferită în privința planului lui Donald Trump: „Negocierile de pace trebuie să țină cont de securitatea Republicii Moldova”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *