Fiul unuia dintre fondatorii Malaeziei, fostul lider în vârstă de 72 de ani, crescut pentru a ajunge la putere încă din cele mai fragede vârste, a fost declarat vinovat de patru acuzații de abuz de autoritate în legătură cu mită de aproximativ 2,28 miliarde de ringgit (471 de milioane de euro) provenind de la fondul suveran malaezian 1Malaysia Development Berhad (1MDB), precum și de 21 de acuzații de spălare de bani.
Najib Razak a fost de asemenea condamnat vineri la o amendă de 11,4 miliarde de ringgit (2,8 miliarde de dolari) pentru implicarea sa în deturnarea a miliarde de dolari din fondul 1MDB, care a fost recent desființat.
În funcție între 2009 și 2018, el deja ispășește o pedeapsă de șase ani de închisoare, după o condamnare într-un alt dosar legat de acest scandal.
După o sesiune de audiere de opt ore, desfășurată vineri la Putrajaya, capitala administrativă a Malaeziei, judecătorul Collin Lawrence Sequerah a anunțat că executarea celei de-a doua pedepse nu va începe înainte de finalizarea primei condamnări.
Tifele de milioane de dolari deturnate din fondul 1MDB, destinat promovării dezvoltării economice în Malaezia, pentru cheltuieli private precum reședințe de lux, un iaht uriaș sau tablouri de Monet și Van Gogh, au declanșat investigații în SUA, Elveția și Singapore.
Președintele Curții, Collin Lawrence Sequerah, a respins mai multe argumente ale apărării, inclusiv că fondurile virate în conturile fostului premier proveneau din donații din Orientul Mijlociu sau că acesta a fost înșelat de un asociat apropiat, omul de afaceri interlop Low Taek Jho, cunoscut sub numele de Jho Low.
Fostul prim-ministru și-a cerut scuze pentru scandalul 1MDB, declanșat în timpul mandatului său, dar continuă să susțină că nu avea cunoștință despre transferurile ilegale de fonduri provenite de la Fond, creat de Najib în 2009, la scurt timp după asumarea funcției.
Potrivit procurorilor, Najib Razak a folosit pozițiile de prim-ministru, ministru al Finanțelor și președinte al Consiliului Consultativ al fondului pentru a transfera sume semnificative din companie către propriile conturi în urmă cu peste 10 ani.
Avocatul lui Najib, Muhammad Shafee Abdullah, a anunțat că va depune apel împotriva verdictului, considerând că judecătorul Sequerah „a comis o eroare”.
Procurorii au prezentat extrase bancare, declarații ale peste 50 de martori și alte acte, explicând că Jho Low, om de finanțe cu multiple legături, dar fără poziție oficială, a fost implicat în crearea fondului și în luarea deciziilor financiare strategice.
În intervalul 2009-2015, peste 4,5 miliarde de dolari au fost deturnate de la 1MDB de către responsabili și colaboratori, inclusiv Jho Low, care este în prezent urmărit pentru implicare. Mult timp apropiat de Najib Razak, este considerat creierul scandalului de corupție al fondului de investiții.
Sursa foto: Wikipedia










Lasă un răspuns