Casa de avocatură fondată de Gheorghe Piperea (AUR) a obținut câștig de cauză la Curtea de Apel în procesul deschis împotriva Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații. Sindicatul angajaților din ANCOM a contestat planul de restructurare al premierului Ilie Bolojan, pentru care acesta și-a asumat răspunderea în Parlament. Astfel, după decizia Curții de Apel București, reorganizarea mult promovate a ANCOM de către premierul Ilie Bolojan este suspendată.
Practic, instanța a suspendat actele de reorganizare ale ANCOM din 1 ianuarie 2026 până la o decizie pe fond, conform informațiilor de la snoop.ro.
În reformele vizate, Bolojan intenționa să înlăture până la 90 de angajați, pentru care s-au emis preavize, iar modificările urmau să intre în vigoare la începutul anului nou, incluzând și retrogradări.
Curtea de Apel București a decis marți, 30 decembrie, ca reclamanții (peste 300, conform portalului justiției), „reprezentați conform prin SCA Piperea și Asociații” și sindicatul, au obținut suspendarea executării până la pronunțarea instanței de fond asupra următoarelor decizii emise de Președintele ANCOM:
- Decizia 678/16.12.2025 prin care se identifică departamentele și funcțiile specializate, precum și cele suport din cadrul ANCOM;
- Decizia 679/16.12.2025 privind stabilirea și aprobarea procedurii de selecție a personalului ANCOM pentru încetarea raporturilor de muncă ca urmare a măsurilor de reorganizare conform Legii 145/2025;
- Decizia 680/16.12.2025 prin care se aprobă reorganizarea ANCOM, inclusiv organigrama și statul de funcții valabile de la 01.01.2026, suspendând întreaga procedură de reorganizare, termenele de preaviz și deciziile individuale de concediere emise, ca efect al suspendării deciziilor 678/16.12.2025, 679/16.12.2025, 680/16.12.2025.
Decizia Curții de Apel poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Cota suplimentară pentru TAXAREA averilor mari va crește de trei ori. Ce depășește 75.000 de euro pentru autovehicule și 500.000 de euro pentru proprietăți










Lasă un răspuns