Propunerea de actualizare a normelor de cost pentru serviciile sociale și pentru alocația zilnică de hrană a fost emisă de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
„Această măsură survine în contextul creșterii costurilor de trai și are ca scop principal garantarea unor condiții decente de îngrijire pentru copiii aflați în sistemul de protecție, persoanele cu dizabilități și persoanele în vârstă”, a transmis Ministerul Muncii printr-un comunicat de presă.
Ministrul Florin Manole a afirmat că actualizarea alocației pentru hrană și a normelor de cost pentru serviciile sociale reprezintă un „gest de responsabilitate” față de categoriile vulnerabile care depind zilnic de sprijinul statului.
„Din 2022, aceste sume au rămas constante, în timp ce costul vieții a crescut continuu. Prea mult timp, 22 de lei pe zi au fost insuficienți. O sumă resimțită zilnic de către copii, persoanele cu dizabilități și vârstnicii singuri. De aceea, în 2026, alocația zilnică de hrană va urca la 32 de lei, reprezentând o creștere de peste 60%. Totodată, am majorat finanțarea pentru serviciile sociale: cu 44% pentru cele dedicate copiilor și cu 39% pentru persoanele adulte cu dizabilități. Aceste cifre depășesc simple procente sau statistici; înseamnă mese mai nutritive, condiții mai decente, centre funcționale și servicii care respectă standardele de demnitate pe care statul are obligația morală și legală de a le asigura”, a declarat ministrul, citat în comunicat.
În ceea ce privește serviciile sociale pentru copii, Guvernul a aprobat o creștere medie de 44% a normelor de cost comparativ cu cele actuale, beneficiind atât copiii din centrele de zi, rezidențiale sau de tip familial, cât și mamele protejate în centrele maternale, potrivit comunicatului.
Standardele de cost pentru serviciile sociale destinate adulților cu dizabilități au fost actualizate cu o creștere de aproximativ 39% față de valorile anterioare. Această măsură se aplică atât serviciilor rezidențiale, cât și celor de zi și locuințelor protejate.
Pentru persoanele în vârstă, noile norme de cost sunt diferențiate în funcție de gradul de dependință, incluzând explicit cheltuielile pentru asistenții sociali și fiind concepute pentru a stimula și a extinde serviciile de îngrijire la domiciliu și centrele de zi, a explicat Ministerul Muncii.
Se înregistrează o creștere de peste 45% și în cazul normelor de cost pentru serviciile dedicate victimelor violenței domestice.










Lasă un răspuns