„România dispune de gaze naturale la nivel anual, însă poate ajunge în situația în care nu le poate furniza consumatorilor locali și celor din Republica Moldova în mod suficient și rapid, exact în perioadele de creștere a cererii. Diferența între „disponibilitatea gazelor” și „gaze în rețea” nu este doar semantică. Este diferența dintre confort și o criză energetică. Când consumul depășește 57-58 milioane mc/zi (temperaturi sub -12°C), la care se adaugă 6-7 milioane mc/zi gaze tranzitate pentru Republica Moldova, România intră într-o zonă fără resurse elastice”, afirmă Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă (AEI), într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, informează Agerpres.
Astfel, la aceste niveluri, România se află într-un sector în care: producția internă rămâne relativ constantă și nu poate crește; depozitele pot furniza gaze, dar la o limită, pe măsură ce se golește stocul, scade debitul de extracție, iar importurile devin singura resursă „elastică” ce poate fi extinsă, dar doar până la capacitatea maximă a punctelor de import și în funcție de resursele disponibile.
„Aceasta înseamnă că nu contează statisticile despre „stocuri” și poziția noastră în Europa. Esențială este capacitatea de a introduce zilnic gaze în sistem, în special în perioadele critice. România are o vulnerabilitate structurală: debitul orar de gaze disponibile, nu resursele anuale. Odată cu apariția gerului în România (11 ianuarie 2026), Ungaria (furnizorii) și-a întrerupt traficul de gaze din Turcia către Ungaria prin România și a început să exporte gaze către România din depozitele proprii, măsură operațională esențială pentru a menține consumul național și cel pentru Republica Moldova. Dependenta de Ungaria este evidentă. Chiar dacă exprimarea este emoțională sau comercială, această relație asigură (și poate asigura) aprovizionarea cu gaze a României și Republicii Moldova la temperaturi sub -12°C. Expresia „suntem dependenți de Ungaria” poate suna panicard, dar are un fundament real și operațional: România poate deveni dependentă de fluxul de gaze de la Ungaria ca element de echilibrare a sistemului”, explică Dumitru Chisăliță.
El consideră că, dacă intrarea de gaze din Bulgaria – Negru Vodă este deja utilizată la 94% din capacitate, resursele pentru Europa de Sud-Est devin restrânse pe această direcție.
„Când temperaturile vor rămâne negative în următoarele săptămâni și cererea depășește un prag de aproximativ 57-58 milioane mc/zi în România, la care se adaugă 5-6 milioane mc/zi tranzit de gaze către Republica Moldova, sistemul are nevoie de o altă „poartă” de livrare a debitelor suplimentare. În prezent, Ungaria devine infrastructura de import ce poate diferenția situația. Aceasta nu ține de decizii politice, ci de realitatea fizică și fluxurile comerciale ale gazelor. Depozitul de gaze funcționează ca un rezervor echipat cu un robinet: pe măsură ce se golește, capacitatea de extracție scade. Paradoxul este clar și dur: cu cât temperaturile scad și aproape de vârful cererii, depozitul poate livra tot mai puțin în fiecare zi. Astfel, dacă gerul persistă și consumul rămâne ridicat, România poate fi forțată să depindă de importuri, nu ca o necesitate opțională, ci ca o condiție zilnică și continuă. Principala vulnerabilitate nu este dorința Ungariei de a vinde, ci posibila incapacitate de a furniza gaze sau prețurile exagerate cerute, fapt pe care nimeni nu vrea să-l admită public. Nimeni nu face caritate energetică în plină iarnă, în condiții de frig extrem”, adaugă Dumitru Chisăliță.
În perioada gerului, România gestionează atât aprovizionarea pentru încălzire, cât și fluxurile de tranzit regional pentru gaze.
„Când trebuie să susții simultan consumul intern crescut și obligațiile de deviere către Republica Moldova, orice deficit minor în importuri se resimte rapid. Nu doar prin comunicare, ci prin presiuni pe piață. România se află sub presiune iernatică, nu din lipsă de resurse, ci din cauza insuficienței de debite de gaze, iar această dependență marginală de fluxurile din Ungaria poate duce la prețuri prohibitive. În urmă cu o săptămână, anticipam un astfel de scenariu, fără a prevedea rapiditatea sa: AEI propune un concept mai complex decât simpla „independență energetică” – „autonomie energetică”: nu autarhie și izolare, ci capacitatea de a acoperi necesarul critic în vârf și în situații de criză din resurse și infrastructuri controlabile (producție, rețele, stocuri, flexibilitate). În esență, „securitatea energetică” nu mai înseamnă doar „am resurse de cumpărat”, ci și „pot funcționa independent dacă nu pot achiziționa”, menționează Chisăliță.
Lasă un răspuns