Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat la B1TV că acordul Mercosur va fi aprobat, în ciuda opozitiei din Parlamentul European, deoarece reprezintă o directivă europeană obligatorie.
Traian Băsescu a abordat discuția despre Acordul Mercosur, având în vedere decizia Parlamentului European de a solicita Curții de Justiție a Uniunii Europene o analiză aprofundată asupra acestui proiect.
„Vă spun doar atât: chiar dacă Parlamentul European se opune, acordul va intra în vigoare în luna martie, fiind o competență exclusivă a Uniunii Europene”, a menționat Traian Băsescu.
Partidul Social Democrat a afirmat că va continua să utilizeze toate mijloacele legale pentru a determina instituțiile europene să insereze în Acord garanții ferme și eficiente, care să asigure o concurență echitabilă între agricultorii europeni și cei din America Latină.
„Așa cum a promis, PSD a votat pentru protejarea fermierilor români și a sectorului agricol din România și Europa. Votul de astăzi în Parlamentul European va suspenda procedura de adoptare a Acordului Mercosur până la decizia CJUE”, se precizează într-un comunicat oficial al partidului.
Fotografie: Mediafax
Recomandările autorului:
- Transparență redusă în politică. Cazurile Mercosur, PNRR și „Ajutor pentru Ucraina”. Ce informații sunt ascunse de autoritățile române
- Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: Nu a fost realizat un studiu de impact pentru Mercosur. Nu știm exact ce produse vor fi importate în România
- Ion Cristoiu: Votul împotriva Mercosur din Parlamentul European – o lovitură pentru Ursula von der Leyen și pentru Nicușor Dan










Lasă un răspuns