Subliniind agenda președintelui Donald Trump, „America pe primul loc” și „pace prin forță”, documentul de politică al Pentagonului subliniază importanța rolului aliaților SUA, întrucât Statele Unite trebuie să prioritizeze „apărarea națiunii americane” și interesele sale în întrega emisferă vestică.
„Vom insista ca aliații și partenerii noștri să îndeplinească acest standard global, nu doar în Europa”, precizează prima Strategie Națională de Apărare din timpul mandatului lui Trump, referindu-se la obiectivul de apărare de 5% din PIB.
„Pe măsură ce aliații noștri respectă această țintă, împreună cu Statele Unite, vor putea desfășura forțele necesare pentru a descuraja sau învinge potențialii adversari în fiecare regiune critică a lumii, chiar și în fața unei agresiuni conjugate”, menționează documentul.
Membrii NATO s-au angajat deja să respecte solicitarea lui Trump de a crește alocările pentru apărare de la 2% la 5% din PIB până în anul 2035. Noua țintă a NATO include 3,5% pentru cheltuieli militare propriu-zise și încă 1,5% pentru investiții în securitate.
Dat fiind că documentul laudă Europa și Coreea de Sud pentru eforturile de creștere a cheltuielilor pentru apărare de la revenirea lui Trump la Casa Albă, pare inevitabil ca și alți aliați strategici ai SUA, precum Japonia, să se confrunte cu presiuni sporite din partea administrației americane pentru a adopta același model, analizează sâmbătă agenția de presă niponă Kyodo.
În raportul de 34 de pagini nu este menționat Taiwanul, insula autonomă pe care China o consideră teritoriu propriu și în jurul căreia a intensificat exerciții militare și presiuni politice.
„Președintele Trump urmărește o pace durabilă, comerț echitabil și relații respectuoase cu China și a demonstrat că este dispus să se implice direct în dialog cu președintele (chinez) Xi Jinping pentru a atinge aceste țeluri”, indică documentul, menționând că scopul Washingtonului nu este de a domina China.
„Mai degrabă, scopul nostru este simplu: să împiedicăm orice stat, inclusiv China, să ne exercite supremația asupra noastră sau asupra aliaților noștri”, adaugă raportul.
În cadrul acestor eforturi, armata americană va construi o „apărare puternică” de descurajare de-a lungul primului lanț de insule.
Acest lanț cuprinde arhipelagul japonez, Taiwan, Filipine și Borneo, înconjurând apele de coastă ale Chinei.
Spre deosebire de Strategia Națională de Securitate prezentată în decembrie trecut de Casa Albă, strategia divulgată vineri de Pentagon menționează și Coreea de Nord, ca fiind o amenințare militară directă pentru Japonia și Coreea de Sud.
Totuși, conform Pentagonului, „Coreea de Sud are capacitatea de a-și asuma responsabilitatea pentru descurajarea Coreei de Nord, beneficiind de un sprijin esențial, dar mai limitat, din partea SUA”.
Coreea de Sud găzduiește aproximativ 28.500 de militari americani, iar Seulul și-a majorat bugetul de apărare cu 7,5% pentru acest an, conform Reuters.
Serviciile de presă britanice menționează că, în ultimii ani, oficialii americani au exprimat intenția de a flexibiliza forțele militare din Coreea de Sud, pentru a putea opera și în afara Peninsulei Coreene, ca răspuns la diverse amenințări, inclusiv apărarea Taiwanului și procesul de militarizare al Chinei.
Coreea de Sud s-a opus modificării rolului trupelor americane, însă a investit în dezvoltarea propriilor capacități de apărare în ultimele două decenii, pentru a prelua responsabilitatea de comanda în caz de război a forțelor comune americano-sud-coreene. Național are o forță militară de aproximativ 450.000 de militari.
Ministerul Apărării de la Seul a afirmat că forțele armate americane dislocate pe teritoriul său reprezintă „nucleul” alianței care a descurajat agresiunea nord-coreeană și a garantat stabilitatea în peninsulă și regiune.
„Vom colabora strâns cu SUA pentru a continua consolidarea acestei securități”, a precizat ministerul sud-coreean.










Lasă un răspuns