Un sit arheologic din Peninsula Iberică, cunoscut sub numele de Las Gobas, a fost investigat recent, iar studiile genetice și arheologice au descoperit detalii revelatoare despre viața în Evul Mediu. Cercetările arată că această comunitate izolată a suferit de boli, a fost marcată de consangvinitate și a fost afectată de violență, trăind într-o societate retrasă și dură.
Analize genetice și durerea societală
Studiul a analizat genomurile a 33 de indivizi, recuperați din 48 de fragmente scheletice, și a stabilit că situl a fost locuit între secolele VII și XI. Dintre persoanele identificate, 22 erau bărbați și 11 femei. Concluziile arată un grad ridicat de înrudire între aceștia, sugerând o comunitate provenind din același nucleu familial extins, cu frecvente mariajuri între rude apropiate.
Rezultatele indică, de asemenea, prezența unor boli infecțioase grave, cum ar fi variola, demonstrând că comunitățile retrase nu au fost imune la epidemiile din Evul Mediu. Deși situate departe de center urbane precum Toledo sau Barcelona, aceste grote și-au păstrat vie prezența pericolelor sănătății publice.
Context istoric și izolarea comunității
Peninsula Iberică a traversat numeroase schimbări demografice și politice în Evul Mediu, de la dominația romană și vizigoți, la cucerirea musulmană și recucerirea creștină. În acest context, Las Gobas reprezintă un exemplu de societate care a ales, sau a fost constrânsă, să trăiască în izolare completă, adoptând un mod de viață autarhic.
Cercetătorii evidențiază că această comunitate a fost una retrasă, izolată de restul lumii, într-un peisaj de munți sau zone greu accesibile, ceea ce a contribuit la menținerea stilului lor de viață în condiții de clandestinitate și protecție fragilă împotriva influențelor externe.
De la activitatea comunitară la necropolă
După secolul al XI-lea, situl de la Las Gobas a fost abandonat și transformat într-o necropolă. În urma acestui proces, acea comunitate a dispărut, iar locurile au rămas necunoscute și neremarcate pentru mai bine de cinci secole.
Abandonul a fost complet, iar construcțiile de piatră au fost lăsate în paragină. Descoperirile moderne au adus în evidență o poveste despre fragilitatea vieții în Evul Mediu și despre riscurile la care au fost supuse aceste comunități retrase, precum și dificultățile de supraviețuire într-un mediu atât de izolat.
Aceasta reconfirmă că izolarea teritoriala nu a fost un garant al protecției, ci un factor care a făcut ca aceste populații să fie vulnerabile în fața bolilor și a convulsiilor sociale ale vremurilor.
Lasă un răspuns