Click Stiri

Între anii 2000 și 2020, procentul Uniunii Europene în producția industrială globală a scăzut de la 20,8% la 14,3%. Această diferență de 6,5% reflectă fuga capitalului din cauza costurilor ridicate ale energiei pe Rin către subvențiile garantate ale fluviului Yangtze și ale regiunii sudice ale Statelor Unite.

În prezent, Comisia Europeană depune eforturi pentru a contracara această tendință.

Proiectul Actului pentru Accelerarea Industrială (Industrial Accelerator Act – IAA), amânat până la 25 februarie, exprimă o anxietate profundă și indică o orientare spre protecționism, ceea ce în urmă cu un deceniu ar fi fost de neconceput în Bruxelles.

Date conform unui proiect consultat de Reuters, UE trebuie să adopte strategii pentru a transforma tranziția climatică într-un catalizator al prosperității industriilor, evitând dezindustrializarea. Documentul propune un plan de protecție pentru industriile grele din continent, în scopul înființării unei „piete lider”, în care cel mai ieftin ofertant nu mai prevalează neapărat.

Costurile pentru investitorii internaționali devin mai mari…

Ce se întâmplă când Bruxelles-ul interzice lanțul global de aprovizionare?

Nucleul inițiativei IAA constă într-o restructurare radicală a achizițiilor publice.

Bruxelles-ul intenționează să impună cerințe obligatorii de „Made in Europa” pentru achizițiile guvernamentale în domeniul tehnologiilor ecologice. Obiectivele de producție internă variază între 60% și 80%, ceea ce înseamnă că cel puțin atât din bunul achiziționat trebuie să fie fabricat în Europa.

Aceasta nu reprezintă doar o recomandare… ci o condiție impusă pentru a putea accesa piața.

Dacă autoritățile locale doresc să cumpere un sistem de baterii de stocare, legea va necesita ca acesta să fie asamblat în UE în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a IAA. În doi ani, cerințele devin și mai restrictive, fiind nevoie ca și celulele bateriilor să fie produse în Europa.

Comisia consideră că, întărind proporția produselor cu emisii reduse fabricate în UE pentru consumul intern, va stimula cererea pe piața europeană.

Totuși, infrastructura actuală pentru fabricarea bateriilor este în principal legată de China, care deține aproape 75% din producția mondială de baterii litiu-ion. Europa, în ciuda planurilor pentru „gigafabrici”, depinde încă de minerale prelucrate și de componente importate, iar impunerea unui conținut european minim riscă să creeze probleme de ofertă.

Reglementări pentru accesul capitalului extern

Comisia nu mai preferă să lase piața să decidă destinația investițiilor.

O nouă prevedere din IAA va impune condiții stricte pentru orice investiție străină de peste 100 de milioane de euro în sectoare strategice. Aceste investiții vor fi aprobate doar dacă îndeplinesc cerințe pentru utilizarea de componente fabricate în Europa și pentru angajarea forței de muncă locale.

Aceasta este o avertizare strategică pentru capitalul internațional.

UE transmite, practic, companiilor americane și chineze că fondurile externe sunt binevenite doar dacă contribuie direct la întărirea bazei industriale europene. Un răspuns la tarifele aplicate de președintele SUA, Donald Trump, și la subvențiile sporite din Legea pentru Reducerea Inflației.

Totuși, capitalul mobil poate fi direcționat. Dacă un producător asiatic de panouri solare sau o companie americană din domeniul hidrogenului se confruntă cu bariere de 100 de milioane de euro în UE, aceștia pot căuta alternative în Maroc sau Egipt, unde infrastructura devine un centru industrial cu costuri mai mici și acces direct la piața europeană.

Ambiția nucleară și provocarea lanțului de aprovizionare

Documentul Uniunii programează accent pe energia nucleară și pe hidrogen.

Se sugerează prioritizarea tehnologiilor nucleare autohtone, inclusiv reactoare de mare capacitate și reactoare modulare mici (SMR), pentru a susține „suveranitatea energetică a UE”.

Cu toate acestea, lanțul European de aprovizionare nucleară este actualmente subdezvoltat. Proiecte precum Flamanville 3 (Franța) și Olkiluoto 3 (Finlanda) au fost întârziate cu mulți ani, din cauza deficiențelor de lanț de aprovizionare și probleme de inginerie.

Prioritizarea componentelor europene pentru noile SMR-uri presupune ignorarea progresului realizat de firme americane precum NuScale și TerraPower în domeniu.

La fel și în cazul hidrogenului, unde reziliența sectorului depinde de electrolizoare cu componente de proveniență majoritară din UE. În prezent, însă, producătorii europeni se confruntă cu costuri ridicate și lipsa contractelor ferme. Dacă UE impune achiziție locală înainte ca industria să devină competitivă, riscă să înceteze procesul de decarbonizare.

Etichetele ecologice nu acoperă costurile „gri”

Se promovează scheme voluntare de etichetare a produselor cu emisii scăzute „Made in the EU”.

Sectorul siderurgic este principalul vizat. Propunerea pentru o etichetă privind amprenta de carbon a oțelului vizează crearea unui standard comun în UE pentru calcularea emisiilor și pentru diferențierea oțelului „verde” de cel „marginal”.

Totuși, dacă costurile oțelului „verde” vor fi cu 40% mai mari decât media globală, proiectele de infrastructură pot suferi creșteri de costuri semnificative. Suedia produce deja oțel ecologic, însă guvernele suedez și ceh avertizează că regulile de achiziție „cumpără local” pot împiedica competitivitatea blocului.

O etichetă ecologică nu acoperă cheltuielile cu energia electrică…

Berlinul și Parisul aloca mai mult decât celelalte state membre

IAA va modifica modul în care sunt gestionate sprijinurile de stat. Se estimează că statele membre vor fi mai libere să finanțeze proiecte de decarbonizare fără a necesita notificarea prealabilă către Comisia Europeană, ceea ce reprezintă o schimbare majoră.

Această măsură permite marilor state precum Germania și Franța să investească miliarde în campioni naționali fără supraveghere europeană. În același timp, țările mai mici se confruntă cu dificultăți fiscale și riscă să fie lăsate în urmă, creând o Europă cu două viteze și subminând unitatea pieței.

Piața unică ar putea fi sacrificată în beneficiul susținerii industriei interne.

Reducerea birocrației pentru autorizații

IAA promite accelerarea procesului de autorizare pentru industriile cu consum mare de energie.

Deși această intenție a fost exprimată de mai mult timp, fricțiunile rămân, fiind de natură tehnică și locală.

Construirea unor noi facilități în UE trebuie să piloteze un labirint de reglementări și opoziție locală, iar introducerea unor criterii de reziliență și sustenabilitate este menită să prioritizeze proiectele cu emisii reduse.

Însă, adăugarea de «criterii» deturnează adesea procesul birocratic, complicând aprobarele.

În China, o fabrică de baterii poate trece de la plan la producție în 18 luni, în timp ce în Europa acest interval nu acoperă nici măcar studiile de impact inițiale. Dacă „Acceleratorul” nu reușește să abordeze drepturile fundamentale de autorizare, se poate ajunge doar la respingere rapidă.

Construirea proiectelor imposibile

Cea mai surprinzătoare afirmație este prognoza ca oțelul și cimentul vor contribui cu 20% la PIB-ul UE până în 2030, o schimbare industrială majoră.

Pentru a realiza această țintă, UE ar trebui să înlocuiască în mod abrupt toate fabricile învechite cu unități pentru hidrogen, într-un ritm nemaivăzut, și să producă mai mult hidrogen verde decât întreaga lume la un moment dat.

Logica nu se leagă: se mizează pe cerere pentru a stimula oferta, însă industria are nevoie de energie accesibilă, personal calificat și un cadru legislativ stabil, fără modificări frecvente.

Amânarea IAA până la 25 februarie reflectă dificultățile interne. Bruxelles-ul încearcă să echilibreze necesitatea unei tranziții „verzi” cu provocările costurilor crescute din Europa.

Dacă se optează pentru suveranitate în detrimentul costurilor, trebuie asumate consecințe inflaționiste.

Actul pentru Accelerarea Industriei pare a fi o încercare temporară, însă pe piața globală timpul devine o resursă limitată pe care Bruxelles-ul nu și-o mai poate permite subvenționată.