Federațiile sindicale din învățământul preuniversitar reacționează dur la proiectul noii legi a salarizării, acuzând Guvernul că încalcă angajamentele asumate și subminează sistemul educațional. Liderii sindicali avertizează că pot fi declanșate acțiuni de protest dacă nu vor fi operate modificări.
Nemulțumiri față de proiectul de lege
Sindicaliștii critică varianta actuală a legii salarizării unitare, susținând că a fost elaborată fără consultarea lor. Ei consideră măsurile propuse o “sfidare” la adresa angajaților din învățământ și evidențiază încălcări ale legislației în vigoare.
Unul dintre principalele puncte de nemulțumire vizează nerespectarea prevederilor din OUG 57/2023, care stabileau că salariul profesorului debutant trebuie raportat la salariul mediu brut pe economie. Sindicaliștii afirmă că această obligație a fost complet abandonată în forma actuală a proiectului de lege.
„Coeficientul maxim pentru un profesor nu atinge nici măcar nivelul 3. Diferența dintre profesorii aflați la final de carieră și debutanți este complet anulată”, au transmis reprezentanții sindicali. Ei afirmă că promisiunile guvernamentale au fost încălcate și aduc în discuție diferența salarială uriașă de 4.300 de lei, în favoarea altor categorii salariale, comparativ cu ce se promisesese în negocieri.
În comunicatul comun, sindicaliștii susțin că salariul maxim pentru profesorii din învățământul preuniversitar, de comparare cu salariul medicilor specialiști, ar fi trebuit să fie egal. În realitate, proiectul actual ar introduce o diferență considerabilă în favoarea altor categorii, fapt ce afectează grav veniturile dascălilor.
Acuzații la adresa Guvernului și a președintelui
Reprezentanții federațiilor acuză Guvernul de măsuri care dauuna direct sistemului de învățământ și de încălcarea angajamentelor internaționale. Ei susțin că deciziile luate de executiv afectează condițiile de salarizare și statutul educatorilor.
Criticile se îndreaptă și către președintele Nicușor Dan, pe care sindicaliștii îl acuză de tăcere „complică”, considerată o declarație politică. Liderii sindicali solicită ca forul prezidențial și clasa politică să acorde atenție situației din educație, avertizând că lipsa de reacție poate duce la amplificarea protestelor.
„Vrem respectarea OUG nr. 57/2023, modificarea proiectului de lege și respectarea promisiunilor anterioare”, a declarat un sindicalist. În caz contrar, aceștia amenință cu intensificarea acțiunilor de protest, inclusiv greve și mitinguri, pentru apărarea sistemului educațional și a drepturilor angajaților.
Reprezentanții sindicali solicită, încă o dată, ca autoritățile să nu ignore problemele din domeniu și să adopte măsuri corective, pentru a evita deteriorarea sistemului de învățământ din România.










Lasă un răspuns