Federația Palestiniană de Fotbal a anunțat moartea tragică a unui fotbalist, poreclit „Gazela”, „Perla Neagră”, „Henry al Palestinei” și „Pele al fotbalului palestinian”.
Fostul căpitan al echipei naționale palestiniene, Suleiman Al-Obeid, a fost ucis de forțele israeliene în timp ce se afla în sudul Fâșiei Gaza, în zona unde se distribuia ajutor umanitar.
„Pele-ul” Palestinei a fost ucis în Gaza
Suleiman Ahmed Zaid al-Obaid, care împlinea 41 de ani pe 24 martie, a fost ucis miercuri, împușcat de forțele de ocupație israeliene în orașul Gaza. Informația este confirmată de surse medicale din Fâșia asediată.
Se pare că bărbatul se afla în așteptarea ajutorului umanitar când a fost victima atacului, devenind o altă victimă a conflictului din Fâșia Gaza, care persistă de peste 22 de luni.
Obeid nu este primul sportiv care își pierde viața în această perioadă. În luna precedentă, 39 de sportivi, tineri și cercetași au fost uciși, crescând numărul total al victimelor din comunitatea sportivă și cea a tinerilor palestinieni la peste 660 de oameni.
Suleiman Al-Obeid și-a început cariera de fotbalist la clubul său natal, Shabab Al-Shati, și a evoluat și pentru clubul Al-Amari din Liga Cisiordaniei.
A marcat primul său gol pentru naționala Palestinei împotriva Yemenului în timpul Campionatului Federației de Fotbal din Asia de Vest din 2010. A reprezentat țara și în calificările pentru Cupa Challenge AFC din 2012 și pentru Campionatul Mondial din 2014.
Fotbalistul a evoluat 24 de meciuri pentru națională, marcând două goluri
Al-Obeid a marcat peste 100 de goluri, devenind una dintre cele mai importante figuri ale fotbalului palestinian. Un atacant versatil, capabil să joace și pe banda stângă, a devenit faimos la începutul anilor 2000 și a rămas printre cei mai apreciați jucători ai Palestinei timp de peste un deceniu.
„Al-Obeid s-a născut pe 24 martie 1984, în orașul Gaza. Era căsătorit și avea doi fii și trei fiice.
«Gazela», «Perla Neagră», «Henry al Palestinei» și «Pele al fotbalului palestinian» sunt poreclele cu care a fost onorat regretatul fotbalist, care a adus glorie fotbalului Palestinian. Și-a inițiat cariera la clubul său de origine, Khadamat Al-Shati’ Club.
Ulterior, s-a mutat în Cisiordania, alăturându-se echipei de tineret Al-Amari din 2009 până în 2013, obținând titlul Ligii Profesioniste în sezonul 2010-2011.
După Al-Amari, Al-Obeid s-a întors la Khadamat Al-Shati’ și a jucat timp de un sezon. Apoi a evoluat pentru Clubul Sportiv Gaza, unde a devenit golgheter al Ligii Premieră a Guvernoratelor de Sud în sezonul 2015-2016, marcând 17 goluri.
Al-Obeid s-a întors la Khadamat Al-Shatea, unde a obținut titlul de golgheter al Ligii Premiere în sezonul 2016-2017, marcând 15 goluri.
Stilul său spectaculos și viteză l-au determinat să ajungă în echipa națională, unde a jucat 24 de meciuri internaționale, marcând două goluri, printre care și un spectaculos gol cu o foarfecă, contra Yemenului. Acest gol a avut un mare impact.










Lasă un răspuns