Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi seară, la o televiziune națională, că în prezent există 15 spitale noi sau clădiri spitalicești în construcție, dintre care 12 sunt în conformitate cu termenele din PNRR. Totodată, o întâlnire cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a dus la găsirea de resurse financiare pentru continuarea tuturor proiectelor aprobate în cadrul PNRR.
„Vă rog, nu uitați că este pentru prima dată în ultimele trei decenii când în România se construiesc spitale noi. Este o realitate, nu o teorie. Pentru prima dată în ultimii 35 de ani, în România se construiesc unități spitalicești noi. Bineînțeles, ne bucurăm de acest lucru, întrucât este o realizare importantă (…) Le veți vedea. De exemplu, în acest an, veți vedea spitale noi în Cluj, Bistrița și Centrul de Arși de la Timișoara, cele dintai construite în ultimii 35 de ani”, a declarat Alexandru Rogobete.
Ministrul Sănătății a precizat că, inițial, în PNRR erau incluse 24 de noi spitale sau construcții.
„În Planul Național de Redresare și Reziliență, obiectivul Comisiei Europene era de a construi minimum 19 unități sanitare sau corpuri noi în cadrul spitalelor existente. Am aprobat finanțarea a 24 de astfel de obiective, anticipând posibile blocaje din diverse motive. Am depus mai multe proiecte, ținând cont de legislația achizițiilor publice, de eventualele obstacole birocratice și de faptul că responsabilitatea construcțiilor nu aparține direct Ministerului Sănătății, ci autorităților locale”, a mai spus Rogobete.
În prezent, sunt 15 șantiere active, dintre care 12 sunt conform termenelor din PNRR.
„În acest moment sunt 15 șantiere în construcție, nu 12. Sunt 15 șantiere în desfășurare, dintre care 12 se află în termenul prevăzut de PNRR, adică au contractul de execuție semnat până în iulie 2026. Celelalte trei au depășit termenul din PNRR”, a precizat ministrul Sănătății.
Alexandru Rogobete a dezvăluit că au fost găsite surse financiare pentru toate proiectele aprobate în PNRR.
„Ieri am avut o întâlnire productivă cu ministrul Fondurilor Europene, mulțumind pentru colaborarea excelentă pe care o avem. Am găsit soluții pentru continuarea tuturor proiectelor aprobate în PNRR. Aceasta este o informație extrem de importantă, întrucât este crucial să discutăm aspectele tehnice și să evaluăm progresul PNRR, dar pentru oameni și pacienți, mai important este faptul că am găsit resursele financiare necesare pentru continuarea tuturor proiectelor inițiale din PNRR”, a mai declarat ministrul Sănătății.
Potrivit ministrului, o parte din proiecte vor fi finanțate integral din PNRR, iar altele din Programul Operațional Sănătate.
„Nu se discută despre împrumuturi suplimentare. Diferența dintre 19 și 24 de spitale rezultă din finanțarea din Programul Național pentru Investiții în Infrastructura de Sănătate (…) Dar, important este continuarea proiectelor, ceea ce mă bucură. Am găsit soluții pentru acoperirea costurilor și continuăm proiectele ce vor aduce construcția de spitale noi în România, după 35 de ani.”, a mai spus Alexandru Rogobete.
FOTO – Nu este disponibil









Lasă un răspuns