Şefii coaliţiei guvernamentale s-au întâlnit joi dimineață la Palatul Victoria. Obiectul principal al discuţiilor a fost modificarea bugetului, potrivit surselor.
În cadrul negocierilor, s-a dezbătut alocarea fondurilor către diferite ministere.Printre instituţiile care ar putea primi alocări suplimentare se numără Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Ministerul Transporturilor, conform unor surse oficiale.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a anunțat că documentul va fi publicat, cel târziu, joi sau vineri dimineață.
„Această modificare va fi inițiată, practic, astăzi și, cel mai târziu vineri dimineață, va fi publicată transparent, pentru consultare. Modificarea se va încadra în direcţiile propuse anterior”, a precizat Bolojan.
Executivul va adopta forma finală marţi, într-o şedinţă extraordinară.
„Aşa cum știți, am supraestimat semnificativ sumele necesare pentru proiectele europene – fapt ce a dus la dublarea alocaţiilor iniţiale. În loc de puţin peste 20 de miliarde de euro, subvenţii şi împrumuturi, contractele semnate au fost de aproximativ 40 de miliarde de euro, dacă scădem cele anulate, deci acolo unde contractele nu au fost semnate”, a completat prim-ministrul miercuri, într-o conferinţă de presă.
Foto: Alexandru Dobre – Mediafax










Lasă un răspuns