După numirea lui Ciprian Ciucu ca nou șef al strategiei de partid, cu mandat din partea lui Ilie Bolojan, se anticipează și alte surprize pentru formațiune. După reuniunea de joi de la Vila Lac, în urma căreia gruparea anti-Bolojan din partid a promis să reacționeze, liderul analizează posibilitatea de a rechema membrii liberali autentici, care au părăsit formațiunea prin alte mijloace politice.
Conform informațiilor din mediul public, este posibilă o fuziune prin absorbție între PNL, Forța Dreptei și chiar partidul REPER, condus de Dragoș Pîslaru, ministrul Fondurilor Europene. Liderii acestor formațiuni ar putea ocupa ulterior poziții de vicepreședinți în cadrul noii structuri.
Gândul a contactat pe cei doi președinți ai partidelor, care au făcut următoarele declarații:
„Am avut o discuție cu dl Bolojan, acum trei săptămâni, despre posibilitatea unei fuziuni. Am arătat deschidere pentru dialog din ambele părți. Însă, deocamdată, nu s-a luat nicio decizie finală. În primul rând, trebuie să existe o negociere între cele două formațiuni, iar acest lucru necesită mandatarea oficială a negociatorilor, în urma aprobării de către organele statutare ale ambelor partide, precum Biroul Politic Național al PNL și Forța Dreptei. Prioritatea mea este strategia partidului și direcția politică. Înainte de toate, trebuie mandata echipa de negociatori,” a afirmat Ludovic Orban, pentru Gândul.
În schimb, Dragoș Pîslaru afirmă că nu a avut astfel de discuții cu Ilie Bolojan sau alți lideri ai PNL.
„Apreciez, dar nu. Când vor apărea astfel de discuții, le vom analiza,” a spus liderul REPER, pentru Gândul.
Alte surse din cadrul PNL indică faptul că inițiativa coordonată de Ilie Bolojan fusese planificată încă din vara anului, în cadrul Congresului Extraordinar din 12 iulie, unde aproape 1.200 de delegați liberali au ales un birou politic format din 25 de membri, deși în realitate componența era stabilită pentru 27.










Lasă un răspuns