Președintele României, Nicușor Dan, a avut marți o întâlnire cu omologul său polonez, Karol Nawrocki, înainte de summitul Formatului București 9 (B9) de la București. Cei doi lideri au discutat despre cooperarea în domeniul securității și despre coordonarea pozițiilor pentru summitul de la Ankara.
Nicușor Dan și Karol Nawrocki vor co-prezida Summitul B9
Președintele României a afirmat că întâlnirea a vizat și agenda bilaterală, precum și colaborarea militară și de securitate.
El a explicat că B9 este un format creat în 2015 de România și Polonia pentru consolidarea securității în Flancul Estic al NATO.
Nicușor Dan a menționat că diskutiile pentru summitul de la Ankara se vor concentra pe situația de pe Flancul Estic și pe modul în care pot fi îmbunătățite pregătirile militare în cadrul NATO și Uniunii Europene.
Subiecte abordate în discuție
În cadrul întrevederii, liderii au discutat despre războiul din Ucraina, situația din Orientul Mijlociu și cooperarea militară bilaterală.
Nicușor Dan a precizat că au fost abordate colaborarea în interiorul NATO și în cadrul Uniunii Europene, inclusiv participarea militarilor români în Polonia și a celor polonezi în România, la Craiova.
A fost menționată și posibilitatea unui schimb de experiență între acțiunile desfășurate de România în Marea Neagră și cele ale Poloniei în Marea Baltică.
Polonia, partener strategic pentru România
Președintele României a discutat despre procesul de integrare în UE al Republicii Moldova, considerând că există oportunități de colaborare economică între cele două state.
Nicușor Dan a reafirmat importanța parteneriatului cu Polonia și intenția de a menține un dialog continuu cu reprezentanții acesteia.
De asemenea, el a subliniat că Polonia reprezintă un partener important pentru România în contextul securității regionale și al dialogului european.










Lasă un răspuns