CJUE stabilește că deciziile ICCJ privind prescripția nu se aplică dosarelor aflate pe rol, deciziile având impact asupra combaterii fraudei financiare în contextul dreptului UE. Curtea consideră că hotărârile care au dobândit autoritate de lucru judecat nu trebuie reanalizate în cazul dosarelor în curs, însă recursurile în casație nu pot produce acea autoritate de lucru judecat.

Contextul deciziilor legale din România și impactul lor

În 2022, Curtea Constituțională a stabilit cauze de întrerupere a termenului de prescripție în drept penal, valabile pentru perioada 2018-2022. Instanța supremă a aplicat această decizie retroactiv, până în 2014, determinând modificări în modul de calcul al prescripției pentru infracțiuni.

Ulterior, în 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a afirmat că această invalidare a cauzelor de întrerupere se aplica inclusiv infracțiunilor din perioada dintre 2014 și 2018. Această interpretare a fost ulterior contestată în avizul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Cauza „Lin” și deciziile instanțelor românești

Dosarul „Lin” include mai multe hotărâri emise în 2023 și 2026 privind prescripția pentru infracțiuni de evaziune fiscală. În iulie 2023, hotărârea Lin I s-a referit la cetățeni români condamnați pentru fraude financiare, care susțineau că răspunderea lor era prescrisă conform standardului național de protecție, lex mitior, întrucât legislația nu prevedea cauze de întrerupere a prescripției pentru perioada 2014-2018.

Aceștia se bazau pe decizii ale Curții Constituționale din 2018 și 2022, precum și pe o decizie a Instanței supreme din 2022, pentru a argumenta aplicarea retroactivă a legii mai favorabile.

Reforma juridică și poziția CJUE asupra principiilor UE

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost invitată să evalueze conformitatea acestor decizii românești cu dreptul UE, în special în privința combaterii eficiente a fraudei care prejudiciază interesele financiare ale Uniunii.

CJUE a reamintit că statele membre trebuie să asigure norme de prescripție care să permită urmărirea penală a infracțiunilor de fraudă, pentru a evita impunitatea sistemică. Curtea a stabilit că instanțele române trebuie să ignore standardul național de protecție lex mitior, consacrat prin decizia din 2022 a ICCJ, pentru dosarele în curs.

CJUE a precizat că deciziile CCR din 2018 și 2022 sunt compatibile cu dreptul UE, deoarece pun în aplicare principiul legalității. Acestea reduc riscul de impunitate mai mult decât aplicarea standardului național, dar nu alterează obligația statelor de a asigura o pedeapsă efectivă pentru fraudele financiare.

Decizia ICCJ din 2024 și poziția CJUE asupra jurisprudenței

ICCJ, în 2024, a decis că instanțele române nu pot ignora decizia din 2022 fără a încălca principiile legalității penale și interdicția de a aplica legea penală mai favorabilă (lex tertia).

Curtea de Justiție a UE a considerat această abordare a ICCJ ca fiind contrară dreptului Uniunii. CJUE a afirmat că interdicția stabilită de Hotărârea Lin pentru instanțele române are un caracter previzibil și a fost consolidată anterior prin jurisprudența Curții.

De asemenea, CJUE a reiterat că decizia Lin a evidențiat riscul de sistemic de impunitate pentru fraude grave ce prejudiciază interesele financiare ale UE, iar nicio incertitudine nu justifică excluderea obligației de a aplica decizia din 2022 a ICCJ.

Curtea a subliniat că autoritatea de lucru judecat, în dreptul UE, nu impune reluarea discuției asupra hotărârilor definitive care au stabilit prescripția, dacă acestea au fost emise în baza unei decizii validate anterior.