Puterea formală este clară, dar controlul real rămâne neclar
Conducerea Iranului a fost revendicată de Mojtaba Khamenei, în calitatea sa de lider suprem, după moartea tatălui său, Ali Khamenei, în 28 februarie, ziua în care a început războiul. În sistemul politic, liderul suprem are ultimul cuvânt în deciziile majore referitoare la strategie și politică externă.
Cu toate acestea, manifestările publice ale lui Mojtaba Khamenei sunt limitate. De la preluarea funcției, el nu a fost prezent în public decât în câteva ocazii și a emis doar declarații scrise, precum cea referitoare la menținerea închisă a Strâmtorii Ormuz.
Controlul și vizibilitatea liderului suprem
Surse iraniene citate de New York Times afirmă că Mojtaba Khamenei ar fi suferit multiple răni, inclusiv la nivelul feței, cauzate de atacurile inițiale, fapt care i-ar putea afecta capacitatea de a vorbi. Poziția sa în afara vizibilității publice contrastează cu rolul tradițional al liderului suprem, care, anterior, era marcant prin discursuri și apariții mediatică.
Alinarea cu această absență este golul de autoritate simbolică, în condițiile în care Ali Khamenei obișnuia să semnaleze direcția sistemului prin intervenții și discursuri publice.
Decizii și diplomație în contextul incertitudinii
Piața deciziilor pare să fie fragmentată, cu diplomația oficială continuând sub conducerea ministrului de Externe, Abbas Araghchi, și a președintelui Parlamentului, Mohammad-Bagher Ghalibaf. Niciunul dintre aceștia nu pare să decidă în mod clar direcția strategică a politicii iraniene.
De exemplu, Araghchi a sugerat anterior reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz, deși ulterior a retractat această declarație, semnalând o limitare a controlului asupra deciziilor militare din partea ministerului.
Președintele Parlamentului, considerat moderat, s-a aliniat până acum cu poziția generală a regimului, dar fără a-și impune o direcție proprie. Blocarea negocierilor cu SUA, programată la Islamabad, sugerează o menținere a unui dialog deschis, dar fără o angajare clară în acțiuni concrete.
Controlul asupra pârghiilor de putere
Realitatea puterii în Iran este dominată de Gardienii Revoluției, care controlează strâmtoarea Ormuz și facilitățile de strategie militară. Conducerea lor, reprezentată de Ahmad Vahidi, acționează în spatele scenei și nu depinde direct de deciziile diplomatice ale regimului.
În ultimele săptămâni, acțiunile militare ale Gardienilor, precum impunerea blocadei în Hormuz și atacurile asupra țintelor din Golf, au fost principalele motoare ale crizei. Mesajele politice vin după aceste acțiuni și, uneori, lipsesc coerența, fiind mai mult reacții decât inițiative strategice proprii.
Mohammad-Bagher Ghalibaf s-a impus ca o figură vizibilă, exprimând poziții pragmatice și comunicând în numele regimului, dar fără a avea control direct asupra deciziilor militare sau diplomatice.
Deocamdată, opoziția și criticile interne față de negocieri sunt intense, iar presa de stat promovează ideea că dialogul cu inamicii Iranului indică slăbiciune.
Între timp, sistemul continuă funcționând, dar lipsa unei autorități centrale vizibile ridică întrebări despre modul în care sunt luate și coordonate deciziile strategice importante.
Lasă un răspuns